duminică, 1 ianuarie 2012

Un an fără tine.

Intr-o zi obisnuita de decembrie, când lumea părea atăt de mare şi ea atăt de mică şi neajutorată...
El se prefăcea că e un om fericit şi că are parte de tot ceea ce-şi doreşte. Dar nu-şi dădea seama că pe ea a pierdut-o de mult...
Fetiţa din ea ar mai vrea un joc. Şi încă unul, pentru a-şi demonstra că e puternică. Poate că chiar omuleţul acela a facut-o aşa.
Jucandu-se cu sentimentele ei, el descoperisera unde o doare cel mai mult. Zămbetul care strălucea pe chipul lui vorbea mai mult. Mult mai misterios decăt oricine putea să-şi imagineze.
Zămbetul acela fluiera despre durerea pe care ar vrea sa o provoce. S-ar bucura dacă ar vedea că ea sufera!
Spus - făcut.
Şi-a cules toate lacrimile într-o cutiuţă din ceramica. Şi spusese: nu am sa mai sufăr niciodata. Chiar dacă doare, am sa trec peste.
Şi în timp ce-şi picta cel mai frumos zămbet, el mai reuşea să o rânească. O făcea într-un mod deosebit.
Presupun că nici singur nu-şi putea explica.
Oare .
Prima săptămână fără el... Prima zi de vineri. Prima ploaie. Prima data pe gheţa, fără sprijinul lui.
E ca şi cănd înveţi să mergi. La început eşti nesigur, te sprijini de unele persoane. Dar până la urma îţi dai drumul. Încurajăndu-te singur.

Ai alta ieşire?
NU.

Dar te vei descurca, asta-i doar o cale spre viaţa ta de vis.
Bucură-te. Eşti speciala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu