Mi-e dor.

Nu vreau să par patetica. Dar Patrick, îţi spun din toata inima că-mi lipseşti.
Nu ştiu, poate că e chiar şi din cauza ierni, dar mi se pare mai mult că m-am bagat prea mult in toate astea.
Şi am ajuns să iubesc.
Lupta. Între creierul şi inima mea. Inima îmi spune să te sun, şi dupa asta să sclipesc toata ziua... Creierul îmi spune să ma abţin, şi cu timpul o să ma îndepartez de  tine.
Şi am ascultat creierul.
Şi ce am facut? Ne-am îndepartat.
Inima se rupe de fiecare data când ajunge mesajul şi văd că nu e de la tine.
Ne cunoaştem foarte bine. Chiar dacă cateodata nu vreau să recunosc. Şi ai observat că se întămpla ceva neobişnuit.
Dar ce să fac?
Cu sentimente nu se poate altfel.
O să lupt şi în continuare, până n-o să te uit. Într-o zi.
Dar, în curănd te voi întalni. Sincer, mi-e frica.
Nu pot să spun, nu ma gandesc la tine 24h din 24h, dar când se întampla asta, deobicei par prea obosita.
Şi, întotdeauna asta e o scuza pentru alţi.
Pur şi simplu nu pot să vorbesc.
Pentru că o sa încep să plâng.
Mi-e tare dor de tine, Patrick.