Durerea.

Era ceva destul de placut. Stateam intinsa in patul meu si ma gandeam la tine.
Am ajuns departe. Si tot imi sarea prin minte momentul de la majoratul tau.
Tot imi imaginam cum ne tineam de pana. Amintiri...
Chiar daca a trecut, se pare ca e pe aici pe undeva...
Si asa, pe moment uit care e situatia acuma.
Si mi-e bine asa. Ma mint singura, si chiar zambesc.
Umbli prin visele mele tot mai des, nu-mi dau seama ca totul trece, raman singura, incerc sa supravietuiesc... si tot ce ma tine in viata sunt amintirile, create candva... e foarte dureros.

Tristetea.

O sa-ti recunosc 2 lucruri:
Simt ca te pierd, ca te intorci si fugi de mine.
Si al doilea ar fi: ca ma doare mai mult decat m-am asteptat. Ma distruge.
Si nu mai pot sa fac lucruri simple, caci simt ca nu mai sunt intreaga.
As muri, fiindca mi se pare mai simplu.
De parca ceva in mine s-a oprit.
Si as plange, dar nu mai pot nici asta. Imi lipsesti.
Esti nepasator si asta doare cel mai mult.
Cel pe care-l iubeam cel mai mult, nu ma mai cunoaste.
Ne pierdem, dragul meu.
Eu pe tine, tu pe mine.
Si e trist. Chiar foarte trist, 2 persoane care tineau una la cealalta, or devenit doar 2 straini.

Era singura zi din viaţa ei în care se simţea frumoasă. Îmbracată în rochia care o evantaja. Alb cu negru. Şi strălucea, pur şi simplu. Buclele îi evidenţeau ochii verzi, uşor machiaţi. Chiar şi in ziua de azi, aducăndu-şi aminte de ziua respectiva, se simte frumoasă.
Într-un fel, era în centrul atenţiei.
Cu zămbetul pe buze, tot timpul.
La intrare în biserică, a observat un baiat, îmbracat frumos, a observat ceva sclipire în ochii lui şi nu putea să înceteze să-l privească.
"E verişorul tău, Zoran. Aşa că gata cu iluzii" Îi zicea unchiul.
"Ca de obicei" se gândea ea. "Prea frumos să fie adevărat".
Şi, la un moment dat o fată. Arăta de parcă are 30 şi ceva de ani. Rece. Urătă. Îmbracată într-o rochie care nu o evantaja deloc.
Cănd le-au făcut cunoştiinţe, Zoran a vorbit în sârbeşte, ea a zămbit. A mai visat la el. Şi-a dorit să danseze cu el.
Dar el dansa cu prietena lui. Şi mai trăgea cu ochiul la verişoara lui. Iar prietena îl omora cu privirea ei rece.
Dupa aceea se mai baga pe lănga ea, "să mă înveţi şi pe mine să dansez dinastea sârbeşti" zicea.
Şi când dansa cu unchiul ei, îl privea ruşinos pe verişorul ei... dorindu-şi să-l cunoască mai bine...
Întotdeauna e aşa - cănd totul pare să fie perfect, un lucru nu se încadrează în toata povestea...

Tu, numai tu...

Din când în când, închid ochii, şi gândurile mele zboara...
Îmi trec prin gând momentele frumoase pe care le petreceam cu tine, şi nu pot să mă trezesc că în căteva zile vei fii aici, o sa pot să te ating, să te privesc în fiecare zi. Să plâng şi să râd, depinde de situaţie.
După ce mi-ai recunoscut ce simţi, parcă viaţa e mai simplă, am început să privesc cea mai frumoasa partea a vieţii.
Să te privesc pe tine. Şi e atăt de draguţ sentimentul acela... era "chimie" la prima vedere. Şi în ziua de azi, pot spune că te iubesc. Iubesc tot ce face parte din tine.

"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."

Octavian Paler

"I was cryin' just to get you, now I'm dyin', 'coz I let you"

Şi cea mai buna prietena mea zice: Orice e în regula şi e ok, numai să nu ai regrete.
Şi n-am ştiut, până nu-l pierdusem. Dar cum se întampla? Doamne, iarta-mă, dar dacă iubeşti, n-ai cum sa-ţi pierzi şansa.
Din pacate, pare se că e posibil. HEI! Traim în realitate, secolul XXI, nu trăim în filme.
Nu întotdeauna, şi nu fiecare poveste are un sfârşit fericit, cu lacrimile care curg de fericire.
Căteodata ne sacrificăm, trăim cu o dragoste pura, care se naşte în noi, se dezvolta.. dar asta nu înseamna că neaparat vom trăi pănă la adânci bătrăneţe cu persoana iubita.

Albastrul nemarginit, aproape transparent

M-am intalnit cu cineva azi si imi zice: "Toti credeti ca noi 2 sunteti impreuna, dar nu este adevarat"
Ghici de cine mi-am adus aminte? Adica, ce sa-mi aduc aminte ca deja toata ziua la persoana respectiva imi sta gandul.
Toti ma intreaba: de cand sunteti impreuna? Sau mi se spune: dar aratati minunat impreuna.
Heh, da. Nu, nu suntem impreuna (as zice "inca", dar nu vreau sa fiu cinica) chiar daca am inceput, uite, pentru prima data in viata mea sa iubesc. Ma gandesc, cand eram mai mica, aveam "crushs", dar dupa sosirea lui in viata mea, totul s-a schimbat. Deodata m-am schimbat, dupa venirea lui in orasul meu, cand mi-a aratat cat tine la mine, m-am deschis total. Si asa, 2 indragostiti, care erau speriati de cine stie ce chestii, mergeau inainte, prin viata. Dar tot timpul impreuna.
Ce momente... Dupa am incetat sa cred ca Domnul inca mai simte ceva. O chema Claudia, si de atunci am inceput sa urasc numele ala. Pur si simplu, din motivul ca prietena lui se chema asa.
Ca nebuna am luptat pentru Delta Dunarii, unde mergeati cu olimpiada. Si ajunsesem si acolo, pentru tine. Zilele petrecute langa tine, erau niste momente speciale. Imi venea sa plang de fiecare data cand ma duceam in pat si recapitulam tot ce s-a intamplat in timpul zilei.
"Si.. cum ramane cu Clau? te-a mai sunat?" Am indraznit sa intreb, chiar daca eram foarte nervoasa.
"Cred.. cred ca e gata." Spusese el, neputand sa ma priveasca in ochii.
Cand mi-a atins mana, credeam ca e ceva divin. Si se auzea melodia... "Nothing else matters"
Si am renuntat la prietenia noastra, de cateva ori. Caci simteam altceva.
E mai rau decat in telenovele. "Nu pot sa te las asa, caci m-am obisnuit cu tine, rau de tot. Nu mai pot asa"
Si plangeam inainte de revelion, mi-am promis ca in anul nou intru fara tine. Fara chinuri, de ce sa ne prefacem? Nu mai suntem copii de 13 ani. Stiim ce dorim.
Si ne-am impacat. Ce caracter am eu, daca nu m-am tinut de promisiune?
In aprilie am petrecut, din nou, cateva zile unul langa celelat. A fost minunat.
Gandeste-te, cum m-am simtit cand am aflat ca ai prietena.
Chiar a fost perioada cand aveam multe chestii pe cap. Si parca s-a daramat totul cand aflasem.
"E mult mai mica decat el, ne bateam joc de el cica: si-a facut buletinul?" Imi povesteau prieteni tai.
Auzeam prin ceata, nu stiu, ma durea fiecare celula, jur. Si am zis: gata, draga, gata! Atata ma iubesc si eu pe mine. Imi permit sa fiu mai fericita.
Lumea zice: roata se intoarce. Si pana la urma, cand te-ai despartit de ea, ce-mi ziceai: "Oricum.. nu se compara cu...Si nu era ea pentru mine, ce sa vorbesc eu cu ea si.."
Da. Iar dupa Barcelona, ce sa ne mintim, stiam ca ne iubim reciproc. Poate nu e timpul potrivit pentru sentimentele astea. Pentru noi.
Imi lipsesti la nebunie.
Cand mana mea s-a incadrat perfect in mana ta, ochii mei s-au implut de lacrimi. Probabil ca timpul asta, n-ar fii atat de deosebit fara tine, iti multumesc pentru tot, stii ca te iubesc.