Forgeting.

Daca ploaia s-ar opri.

Sper că o sa scap în curand de sentimentele.
Pentru că nu mai are rost să ma omor zi de zi. Să ma uit la lucrurile care ma rânesc şi sa tac.
Îmi vine să ţip! Să urlu! Să plăng.
Dar eu îmi pun un zambet deosebit pe buze, chiar dacă pe dinauntru sunt deja gata.
Nu.. nu mai am ce sa aştept. Singurul lucru pe care-mi doresc acuma este: profunda uitare. Ştergere sentimentelor. Ma doare chiar mai mult decât m-am aşteptat.
Am devenit o persoana geloasa şi nu ma mai recunosc.
Numai din cauza lui.
Şi iara îmi vine sa plang.
Dar ştiu!
O sa te uit... odata...

Tommorow is another day

Toamna asta e mult mai frumoasa decat credeam că o sa fie.
Probabil că, lânga mine am persoane care ma iubesc.
Nu conteaza că sunt departe de perfecţiune, că căteodata sunt insuportabila, căteodata nu ştiu să-mi exprim sentimentele, căteodata nu sunt un prieten bun. Căteodata sunt proasta.
Dar ştiu că tot timpul sunt eu. Nu copiez pe nimeni. Traiesc viaţa din plin, iubesc, greşesc...
Şi nu regret! Pentru că şi maine este o zi. O noua zi, de care trebuie să ma bucur.
E bine că am cu cine!

Cel mai frumos sentiment.

Da. Sunt fericita.
Numai daca ma uit la el. Cum zămbeşte, straluceşte... Şi eu stralucesc.
Chiar nu conteaza distanţa între noi.
Nici faptul că sunt "cea mai buna prietena" a lui.
E important că m-a făcut să iubesc-pentru prima data în viaţa mea.
Şi de aceea oriunde merg, mer cu zămbetul pe buze.
Ma uit la poza cu noi doi. Prin cap îmi trec cuvintele rostite...
Şi sunt fericita, pentru că ştiu. Şi el ma iubeşte. (nu conteaza cum)

Adio - Mihai Eminescu

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

 

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adïo!


Mi se pare cel mai greu lucru. Să spui cuiva "adio" şi să pleci, fără să te întorci.
Oricum, poezia m-a lăsat without words.
E superba!

Bambina o una ragazza?

Nu ştiu.

Iara sentimentul acela strain - când vrei pur şi simplu să nu mai simţi nimic.
Dar cine te întreaba?
Nu pot sa ies cu nimeni, pentru ca locul in inima este rezervat. De multă vreme deja. (Şi tot degeaba)
Dar nu aleg eu. Alege tot inima aia, de care ziceam mai înainte.
Prefer sa ma gândesc la o strategie... Dar nu se poate.
Nu exista aşa ceva.
Un prieten drag, mi-a zis ca cercetatori spun că sentimentul acela trece dupa un an.
I-am zis ca sper ca aşa o sa fie.
Şi chiar sper.
Poate, daca nu aş fi simţit nicodata aşa ceva, poate acum aş fi avut o relaţie normala.

"Am vrut doar să-l iubesc. Eu nu am vrut să schimb lumea, pentru mine a fost buna şi aşa. Am vrut doar să-l iubesc în Timişoara, ori în oricare oraş de pe planeta asta."

Pentru că, căteodata sentimentul acela e atât de puternic, şi te ridica în nori.
Iar căteodatam nu poţi să te mişti. Sentimentul acela, puternic, te blocheaza.

Şi eu chiar, nu ştiu cum să scap de el.
Nu ştiu cum.

Oare sunt o fetiţa încapâţânată, care nu inţelege? Ori sunt o domnişoara care nu vrea să înţeleaga?

Dear P. 

Ultimele zile din Septembrie.

Trec zilele...
Deja s-a gatat şi septembrie. Imediat vine octombrie.
Nu-mi place luna asta. Mă sperie pur şi simplu.
Nostalgie. Dragostea care a trecut, dar a lasat un semn...
Tot felul de chesti, care dor.
Promit că o sa încerc sa ma simt bine.
Se pare că totul deocamdata este în regula.
Inca şi acuma Parisul mi-a râmas pe inima, şi mi-e dor de plimbările, de mirosul Parisului, de cerul...
Şi chiar, sper că o sa ma întorc, într-o zi în Franţa. Chiar merita.

În rest, abia aştept sa încep repetiţiile pentru teatrul. Deja m-am saturat de program -home-school.
 

Visez în continuare ;)

Cum sa uiti?

Bine.
N-am fost pe aici de mult. S-au intamplat multe.
Am calatorit toata vara, foarte putin timp am stat acasa.
Acuma observ ca mi-e dor de putina liniste, si vreau numai sa stau singura si sa gandesc.
Prea multe sentimente. Chiar daca din toata inima vreau sa le sterg, sa trec peste si sa ma duc mai departe.. Nu pot.
As vrea sa uit. Sa sterg tot ce simt, tot ce doresc.
Pentru ca nu se poate.  A fost de ajuns. M-am saturat sa fiu baricada intre 2 persoane care se iubesc.
Cum am ajuns pana aici?
Am facut ceva?
Doar ca iubesc. Da, de asta sunt convinsa.
Sunt convinsa si de asta ca sunt actrita buna: Ma prefac foarte bine ca nu simt nimic. Doar in momentele inplinite cu nostalgia mi-e foarte greu. Atunci nici nu ma prefac. Doar o las pe inima asta proasta.
De multe ori am folostit inima in loc de creier.
De ce?
Nu stiu.
As vrea sa pot sa uit. Sa fiu ceea ce trebuie sa fiu. Sa fiu sora, sa fiu prietena cea mai buna. Sau una printre...
Dar nu stiu cum. Parca am pierdut control asupra vieti mele.
Parca nu mai gandesc, parca numai merg inainte.
Imi pare rau.
Ma doare.
Zambesc.