La revedere.

Nu mai merita nici un efort.
Am încheiat o perioada lunga a vieţi mele. Cred că a fost deajuns.
Am constatat că eu am totuşi, şi multe calităţi.
Uneori ma enervez si cred că sunt prea buna ca sa aştept atata.
L-am adorat, pur şi simplu. Cred ca-l şi iubesc. Dar o sa-mi treaca. Totuşi sunt prea tânăra.
Mai am timp.
Era prea monoton. Vreau să traiesc viaţa asta, din plin.
Nu sa aştept sa-mi pica ceva din cer.
Nu sunt genul.
Şi nu mai suport că nu vrea sa vorbeasca, nu are chef sa-mi spuna ce are de spus. E nehotărăt.
Spune că ma iubeşte. Nu pot sa-l cred.
Am auzit de multe ori povestea asta.
La revedere!

Forgeting.

Daca ploaia s-ar opri.

Sper că o sa scap în curand de sentimentele.
Pentru că nu mai are rost să ma omor zi de zi. Să ma uit la lucrurile care ma rânesc şi sa tac.
Îmi vine să ţip! Să urlu! Să plăng.
Dar eu îmi pun un zambet deosebit pe buze, chiar dacă pe dinauntru sunt deja gata.
Nu.. nu mai am ce sa aştept. Singurul lucru pe care-mi doresc acuma este: profunda uitare. Ştergere sentimentelor. Ma doare chiar mai mult decât m-am aşteptat.
Am devenit o persoana geloasa şi nu ma mai recunosc.
Numai din cauza lui.
Şi iara îmi vine sa plang.
Dar ştiu!
O sa te uit... odata...

Tommorow is another day

Toamna asta e mult mai frumoasa decat credeam că o sa fie.
Probabil că, lânga mine am persoane care ma iubesc.
Nu conteaza că sunt departe de perfecţiune, că căteodata sunt insuportabila, căteodata nu ştiu să-mi exprim sentimentele, căteodata nu sunt un prieten bun. Căteodata sunt proasta.
Dar ştiu că tot timpul sunt eu. Nu copiez pe nimeni. Traiesc viaţa din plin, iubesc, greşesc...
Şi nu regret! Pentru că şi maine este o zi. O noua zi, de care trebuie să ma bucur.
E bine că am cu cine!

Cel mai frumos sentiment.

Da. Sunt fericita.
Numai daca ma uit la el. Cum zămbeşte, straluceşte... Şi eu stralucesc.
Chiar nu conteaza distanţa între noi.
Nici faptul că sunt "cea mai buna prietena" a lui.
E important că m-a făcut să iubesc-pentru prima data în viaţa mea.
Şi de aceea oriunde merg, mer cu zămbetul pe buze.
Ma uit la poza cu noi doi. Prin cap îmi trec cuvintele rostite...
Şi sunt fericita, pentru că ştiu. Şi el ma iubeşte. (nu conteaza cum)

Adio - Mihai Eminescu

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

 

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adïo!


Mi se pare cel mai greu lucru. Să spui cuiva "adio" şi să pleci, fără să te întorci.
Oricum, poezia m-a lăsat without words.
E superba!

Bambina o una ragazza?

Nu ştiu.

Iara sentimentul acela strain - când vrei pur şi simplu să nu mai simţi nimic.
Dar cine te întreaba?
Nu pot sa ies cu nimeni, pentru ca locul in inima este rezervat. De multă vreme deja. (Şi tot degeaba)
Dar nu aleg eu. Alege tot inima aia, de care ziceam mai înainte.
Prefer sa ma gândesc la o strategie... Dar nu se poate.
Nu exista aşa ceva.
Un prieten drag, mi-a zis ca cercetatori spun că sentimentul acela trece dupa un an.
I-am zis ca sper ca aşa o sa fie.
Şi chiar sper.
Poate, daca nu aş fi simţit nicodata aşa ceva, poate acum aş fi avut o relaţie normala.

"Am vrut doar să-l iubesc. Eu nu am vrut să schimb lumea, pentru mine a fost buna şi aşa. Am vrut doar să-l iubesc în Timişoara, ori în oricare oraş de pe planeta asta."

Pentru că, căteodata sentimentul acela e atât de puternic, şi te ridica în nori.
Iar căteodatam nu poţi să te mişti. Sentimentul acela, puternic, te blocheaza.

Şi eu chiar, nu ştiu cum să scap de el.
Nu ştiu cum.

Oare sunt o fetiţa încapâţânată, care nu inţelege? Ori sunt o domnişoara care nu vrea să înţeleaga?

Dear P.